Sari la conținut

Inaugurare Centru de Cercetare în Istorie și Arhitectură Silvia Păun

03 octombrie 2022

Cu ocazia Zilei Mondiale a Arhitecturii 2022, în prezența membrilor OAR Argeș și Alba, a unor specialiști atestați MC în restaurarea monumentelor istorice și studenți UAUIM, Asociația Corabia cu Arhitectură a inaugurat Centrul de Cercetare în Istorie și Arhitectură “Silvia Păun”! Centrul de cercetare poartă numele doamnei arhitect Silvia Păun pornind în primul rând de la lucrarea sa de referință "ROMÂNIA. VALOAREA ARHITECTURII AUTOHTONE” și a faptului că asociația a preluat prin donație, prin intermediul doamnei arhitect Anca Coșa arhiva de la moștenitorii legali al domniei sale.

Este nevoie în acest moment de o unire a forțelor pentru a crea modele de arhitectură ce vor fi preluate de publicul larg în arhitectura vernaculară. Membrii asociației noastre au ajuns la concluzia că, deși avem în acest moment toate elementele de promovare și păstrare/ restaurare a monumentelor istorice și de arhitectură din lista LMI, opinia publică nu le valorizează pozitiv, iar cadrul în care sunt construite se degradează datorită vecinătăților. Dorim să studiem forme arhetipale și specificul arhitecturii tradiționale românești pentru a recrea modele și a iniția o modă în viitoarele construcții vernaculare, având în vedere trendul de apreciere a iilor românești și obiectelor de manufactură ce le păstrează încă. S-au creat în ultima perioadă o serie de școli populare de artă și meșteșuguri, iar copiii participă la diferite cursuri de dansuri populare, țesături și meșteșuguri. În acest contex de revigorare a valorilor, considerăm necesar a ne înscrie cu cercetarea noastră din domeniul arhitecturii și urbanismului.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații